Mama si copilul

Mama si copilul. unul din cuplurile cele mai prezente in urgente.Copii mai palizi si anemici sau , dimpotriva , rosii la fata si febrili … tristi sau zimbind cu jumatate de gura la glumele doctorului … mamele insa intotdeauna speriate si ingrijorate de starea puiului lor.Noapte , zi , in timpul serviciului sau in weekend  ,alarmate la cea mai mica suferinta a micutului…

Urgenta ofera un privilegiu unic; acela ca in ore … uneori minute sa faci salturi in timp de zeci de ani , sa vezi cum ar putea arata cindva o relatie prezenta.Pe malurile Styx-ului timpul uneori pare ca nu mai exista, anii devin ore …minute …vietile insasi se comprima in citeva secunde.

Sta in fata mea pe un carucior cu rotile.Fata imbujorata dar brazdata de riduri , o naframa neagra asezata neglijent pe cap.Imbracamintea anodina a virstei care nu mai doreste sa atraga atentia prin ceea ce este ci mai mult prin ceea ce cindva …. Iar privirea … pierduta undeva,departe .Nu in zare.In trecut.

Asistenta sociala imi prezinta datele pacientei : 75 de ani , cu diabet, cataracta , un accident vascular usor in antecedente.Acum o tensiune mare , undeva pe la 250 cu 120 si o singerare nazala.

Cinda , la inceputuri, ,imi placea sa aflu despre viata oamenilor.De ce , cind , pentru cine …. Pacientii caminelor de batrini imi poveteau toti istorii triste cu copii morti de tineri , camatari nemilosi , casnicii esuate sau dramatic intrerupte. Un capriciu al inceputurilor care m-a cam parasit de un timp. Acum ma multumesc cu istoricul bolii pacientului , fara a mai patrunde prea amult in tristetile si necazurile lui… Nu altfel am procedat acum … incerc citeva intrebari.Privirea: tot Acolo …Cindva …Raspunsurile, monosilabice. Da,stie ca are tensiune … nu , nu isi ia tratamentul desi , da stie ca poate sa paralizeze din nou de ce nu ia tratamentul desi stie? o intrebare care se pierde in timp si lipsa raspunsului ma lamureste de inutilitatea ei …

Tratamentul nu e o problema. Pacienta merge in salonul de supraveghere asteptind scaderea tensiunii …. Apoi inca 2-3 consultatii dupa care …

In cabinet intra o femeie bine imbracata care vrea sa afle detalii despre o pacienta:daca a fost adusa in urgenta, daca a fost internata. Batrinica de la azil. Intreb in ce calitate doreste informatiile .. SINT FIICA EI.

Un moment de nedumerire … hotarul intre mirare si indignare. Am invatat in anii de urgenta sa nu imi exteriorizez sentimentele .Ura , bucurie , teama … toate vreau sa cred ca le-am pus sub masca nepasarii.Dar femeia din fata mea pare ca a simtit ceva .Sau poate e complexul vinovatiei.Privind undeva,in jos, incepe neitrebata sa insuruie un amalgam de argumente … mama ei era din ce in ce mai bolnava … avea un copil care trebuia ingrijit…serviciul ei si al sotului cere nu ii mai lasau timp liber … de la un timp nu mai eram atent la vorbele ei .Ca intr-un carusel al timpului vedeam cu ochii imaginatiei o familie de acum 50 de ani,cu o mama atunci tinara si puternica, impartindu-si timpul intre serviciu, necazurile zilei si ingrijirea unei odrasle poate bolnave si plingacioase. Trecind peste toate necazurile cu speranta ca poate, cindva, va primi din partea puiului ei macar jumatate din sacrificiile pe care ea le facea….

Timpul s-a intors demult inapoi.Alaturi, in salon, o fiica mimeaza ingrijorarea linga caruciorul unei batrine care tace. Si priveste undeva…. cindva

Doctorul ar fi vrut, poate, sa isi exterorizeze emotiile printr-o lacrima. Dar aici nu e loc de sentimente si nici timp pentru trairea lor.Pe usa cabinetului intra o tinara mama nedormita si speriata , avind in brate un prunc care „plinge si are febra de doua zile”…

Ceasornicul timpului isi destinde, incet-incet ,arcul …. Oare peste 50 de ani ….

17 Răspunsuri

  1. Pt Narcisa
    Tocmai de aceea im plac comentariile … pentru ca prin ele vad si eu lucrurile si altfel. Pina la urma o imagine generala e suma imaginilor partiale, nu?

  2. Poate fiicei chiar ii pasa de mama ei…altfel nu alerga la spital sa o vada.Poate ingrijorarea ei era reala.Ma aflu acum intr-o situatie oarecum asemanatoare ei. Sunt aici si nu acolo cu ai mei, cand au nevoie de mine.Nu pentru ca nu imi pasa…De ani de zile am un sentiment de vinovatie care ma sufoca, uneori(si pentru genul asta de sufocare nu cred ca ai vreun tratament).Asa a vrut viata…Ea m-a pus in situatia de a alege. De a alege sa omor visele cuiva(si sa le urmam pe ale mele) sau sa renunt la cineva caruia pputeam sa-i aduc un singur repros, acela de a fi suficient de curajos sa-si urmeze visul…Si n-a fost o alegere usoara sau facuta peste noapte…Orice as fi ales m-ar fi facut sa ma simt vinovata….Nu-i caut scuze personajului tau gasindu-le pe ale mele.Uneori viata nu-i dreapta si fiecare platim un pret pentru alegerile facute.Un pret mai mare sau mai mic…Si sa stii ca doare al naibii de tare…
    p.s.Sper ca nu te-ai suparat pentru ca am avut o „perceptie„ putin diferita de a ta la povestea asta…Toate cele bune!

  3. Intr-o lume in care toate se invartesc in jurul cuvintelor bani, faima, cariera,statut social, etc e foarte greu sa traiesti fara a fi cat de cat atins.Vezi sa nu se acutizeze sictirita.Un ceai, o aspirina si o frectie(neaparat facuta de cineva drag tie) si vei fi ca nou.:)

  4. Pt Narcisa
    Merci mult … uite, cei mai buni medici sinteti pina la urma voi, pentru ca fiecare comentariu ca al tau e pentru mine ca un fel de pastila care ma ajuta sa ma refac dupa sictirita😉

  5. Superb scris!:).M-au cam ravasit povestile astea… De cand ti-am descoperit blogul tot il rasfoiesc(citesc).Si am mai convins pe cineva s-o faca , cu toate ca e „ alergic„ la doctori si cabinete medicale.De la citit blogul n-a avut nici o reactie adversa.Poate ceva spaime noi, ceva emotii….Daca nu erai medic, cred ca puteai deveni un excelent profesor sau un foarte citit scriitor.Ceva „scrieri„ noi ca m-a cuprins si pe mine nerabdarea ca si pe mai vechii tai prieteni de pe blog? Ziceai ceva despre o refacere dupa o perioada de sictir… pai ar fi trebuit sa se produca(refacerea).Daca nu… schimba medicul:-) :)Toate cele bune!

  6. Doctore nu am cuvinte… felicitari ,te-am descoperit mai taziu si in putinul meu timp liber citesc cu mare placere si interes ce scrii pe aici.iti multumesc ca existi ,ai un suflet adevarat.

  7. …. without words, but tears………

  8. Da … din pacate e o moda acum siaici sa iti dezradacinezi parintii ori bunicii de la tara si sa ii duci un cutiile de chibrite de la oras. Zilele trecute tocmai imi aducea ambulanta un batrinel de 90 de ani pe care familia il „extrasese” din mediul lui de Sarbatori cu promisiunea solemna de a nu-l mai duce inapoi si a il tine „la oras” ca pe unbibelou. Omul , trist, niciodata bolnav pina atunci , acum abia mai sufla incit a trebuit sa il internez la reanimare. In drum spre salon intre doua suspine se auzeau cuvitele „casa mea” … „animalele mele” ….

  9. Trist si totodata revoltator!Traiesc de multi ani in afara granitelor unde sistemul sanitar si protectia statului sunt mult mai evidente decat in tarisoara noastra,unde majoritatea oamenilor sunt obisnuiti sa gaseasca un loc intr-o casa de asa zisa „ohihna”,preferand sa plateasca sume importata de bani sau uneori nimic,pentru a nu-si tine acasa batranii lor parinti.Si asta fara nicio remuscare.
    Mie una imi vine sa plang,lucrez in sistem si vad oameni de 60-70-80 uneori chiar 90 de ani care sunt smulsi din habitatul lor si dusi pana la moarte intr-un nou ambient, rece si fara amintiri.
    Sa ne iubim parintii cand inca mai sunt printre noi si sa le tinem mana la trecerea de Dincolo,asa cum ei ne-au tinut de manuta cand avean nevoie, neconditionat,fara reposuri si fara recompense.
    Daca sunteti un medic,bravo dumneavoastra,ma faceti sa cred ca inca mai exista speranta in sectorul sanatatii in Romania.Frumoasa realizare.Salutari mamei care v-a educat!

  10. Cine nu-si respecta parinti e ca un pom fara radacini …….. o mama creste n copii si un copil nu poate ingriji o mama …… vremuri grele ne-am pierdut sentimentele……… ma bucur ca mai am parinti …… dar vorba ceea CUM FACI ASA TI SE VA FACE

  11. mda…trist…si doare.Sper totusi ca situatiile de genul asta sa fie foarte putine.E bine sa mai citesti despre asemenea situatii ca sa iti mai revizui si atitudinea personala fata de parintii pe care inca ii mai ai in viata.Cat despre copil….prefer sa nu ma gandesc la imaginea batranei cu cataracta….

  12. E unul din efectele materialismului contemporan … ceea ce nu mai e de folos trebuie aruncat. Anecdota (sau poate a fost real … ) discutiei de pe culoarele unui spital in care la afirmatia unuia din apartinatori despre cit sa dea doctorului pentru a trata un batrinel, celalalt ii raspunde hotarit „la ce sa mai dam bani pentru el ca si asa nu mai e bun de munca „

  13. Mda…Ai reusit sa ma ravasesti…Curios pentru un doctor🙂

  14. Poate ca pe vremea cind lumea mai citea carti as fi scris una🙂

  15. Am citit aproape tot blogul, ador stilul, insa cu atat mai mult m-a impresionat postarea aceasta🙂

  16. Din pacate „efuziunile” literare ma apuca de vreo 2-3 ori pe an … si cite nu ar fi de povestit.

  17. M-ai facut sa plang…

    Iti multumesc ca existi si am dat de tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: