Medical horror : injectia intramusculara

Parca nimic nu sperie mai mult cind e vorba injectie aoleude doctori şi de spitale decit zgomotul frezei dentistului şi ideea de injecţie în fund. Si cum freza dentistului nu prea trece prin urgenta,o sa incerc sa va povestesc oarece despre cealaltă spaimă.Să incercăm aşadar să ridicăm niţel cearceaful de pe fantoma injectiei intramusculare.Să vedem cum se face ea  (injecţia,nu fantoma ) iar dacă ai impresia că nu e mare lucru şi ţi-o poţi face şi singur (ă) o să vezi şi cam ce complicaţii pot apare dacă nu e făcută cum trebuie.

Poate te întrebi ce are a face doctoru cu injecţiile, care e treabă de asistentă.Păi pe vremea cînd eram “băi rezidentule du-te acolo sau fă aia” le cam făceam pe toate,inclusiv injecţiile. Drept însă că de cînd sînt “Să trăiţi domnu doctor” nu prea îmi mai bag nasul în fundul pacienţilor iar dacă e să am de-a face cu vreun funduleţ acela e precis al unei asistente  ;)

Unde se face injecţia

In fund,desigur.Dar nu oriunde,ca risti sa intepi cine stie ce oase sau nervi si iese bai mare (o sa vezi la complicatii).Uite jos doua desene:

locul injectieiunde se face injectia in fundIdeea e de a trage in gind desigur o linie care sa uneasca oasele care se simt la şolduri.(nu la bazin ci la oasele de la picioare). Asta e linia orizontală din desenul din stinga. Fiecare din cele doua segmente determinate de intersectia aceste linii cu linia feselor e împărţită tot imaginar în două prin o linie verticală.Rzultă 4 cadrane de fiecare parte,LOCUL UNDE SE FACE INJECŢIA FIIND CADRANUL DE DEASUPRA DE LA EXTERIOR.

Desigur nimeni nu îţi trasează la spital o asemnea ţintă pe fund înainte de a te “executa”.Totul se face oarecum ochiometric.Cel mai simplu e să stai in fund:linia orizontală e foarte aproape de linia patului,aşa că injecţia se face pe jumătatea exterioară a bucii respective.

De ce e important acest cadran?Ute mai jos cum arata anatomia locului.Ăla galben e nervul sciatic pe care daca îl înţepi rişti să paralizeze piciorul.Vezi cum acel cadran este singurul pe unde nu trece sciaticul.

  1. sciatic

Cum se înţeapă

Acuma nu o sa ma apuc sa te invăţ cum se trage lichidul în ac … cum se scoate bula de aer … nici măcar cum se inţeapă buca. Sînt lucruri elementare.Trei chestiuni sînt importanteclownu cu seringa

  1. Dezinfectezi bine pielea cu spirt.Altfel rişti să produci o frumuseţede abces fesier … vedem imediat ce e
  2. Pătrunzi cît de adinc poţi.Dar dacă faci injecţie unuia piele-şi-os ai grijă să nu îi înţepi osul
  3. Inainte de a pompa lichidul,aspiră puţin.NU TREBUIE SĂ PĂTRUNDĂ SÎNGE ÎN SIRINGĂ DACĂ ASPIRI.Dacă intră sînge,scoţi seringa cu 2-3 mm şi mai aspiri o dată.Ideea e ca dacă intră singe înseamnă că esti într-o venă sau artera iar daca pompezi lichidul el trece direct in sînge.Apropo

De ce în muşchi şi nu în venă?

Dacă injectezi o sobstanţă in muşchi se formeaza un mic depozit din care intră in circulaţie treptat iar efectul e de durata mai mare.Daca se introduce in venă,efectul e imediat dar şi duează mai puţin.E ca şi diferenţa intre o ploaie mocănească de toamnă şi o ploaie torenţială de vară.

În plus sînt unele substanţe uleioase cum e fenobarbitalul de pildă , pe care dacă la bagi direct in sînge … aliluia

Desigur,preferi in venă pentru că nu doare, dar vezi ca nu totul în viaţămerge fără durere. A,am uitat să vă spun:

De ce dor dom’le aşa tare ??

De fapt ideea e  de ce unele dor si altele nu.Depinde de substanţă … dar şi de cine le facepamelanderson

  1. Cu dependenţa de substanţă îţi dai seama cum e dacă te gîndeşti la lacrimi şi la apa de mare:de la propriile lacrimi nu te ustură ochii, pe cind de la apa de mare … :(
  2. Cine le face …. desigur nu e totuna să te înţepe Pamela Anderson sau mai-şitu-eu ce babă. :) .Uneori se poate trage in sernga si puţina XILINĂ care are rolul de a amorţi locul şi nu mai simţi durerea.Dacă o faci lent se poate ca durerea să nu fie aşa puternică

Hei,gata,nu te mai holba la Pamela,ca urmează …

Complicaţiile injecţiilor prost făcute

Poate cea mai cunoscută e aia cu ruptul acului dacă încorzi muşchiul.Sincer nu am văzut aşa ceva pînă acum , dar nu e imposibil.

În schimb am văzut destule abcese fesiere.Apare dacă nu dezinfectezi bine pielea înainte de a băga acul.Simţi după cîteva zile o durere surdă … fierbinţeală … febră … şi pe fesă apare aşa ceva

Abces fesier

E o chestie nasoală,crede-mă.Se operează, te taie cam pînă unde a intrat acul ca să scoată puroiul….vezi în poza mică aspectul tăieturii făcute de chirurg.Şi durează şi două luni pînă se repară complet .

Neplăcută e şi paralizia de sciatic.Nervu ăla galben din poza dinainte.Dacă îl înţepi sau introduci un medicament prea aproape poţi ramine schiop pe viaţă pentru că nervul respectiv e esenţial pentru mers.Am vazut şi dintr-astea,unul chiar medic plin de bani care a rămas schiop de la o intramusculară. Cu toţi banii pe care i-a dat incercînd să se recupereze. Degeaba.

Nodulii apar cind se injecteaza volume prea mari de lichid si acestea nu se absorb complet.Eu prefer sa nu injectey mai mult de 5 ml intr-un loc.Stii cum e , mai bine doua injectii mici decit un noodul mare

Concluzia: lasă pe cei care trebuie să facă injecţia.Nu că nu ar greşi (majoritatea cazurilor complicate pe care le ştiu se trag de la injecţii facute de asistente).Dar dacă o păţeşti de la una făcută cu mîna ta … nu poţi decît să spargi oglinda de ciudă.Pe cînd dacă o pîţeşti în spital,poţi macar spera la despagubiri.Chit că poate rămîi doar cu ea.Adică speranţa…

Cea mai mare injectie din lume … ca sa vezi ca totdeauna e loc de mai rau :)



About these ads

98 Răspunsuri

  1. Pt Nicoleta Rox
    Asa cum descrii simptomele, ar putea fi chiar un abces fesier … ar trebui sa mergi la un cabinet chirurgical.

  2. Buna ziua , am facut injectii cu gentamicina si no-spa sase zile , mi s.a umflat , intarit , invinetit si ma mananca rau nu stiu ce naiba sa fac mi.am pus ghiata , lamaie dar nimic arata ca si cum m.am lovit si s.a invinetit . Astept raspuns . Multumesc!

  3. Pt Marina
    Cred ca e si parerea chirurgului pediatru, tratamentul prescris de el fiind unul de “dizolvare’ a cheagului. E greu de presupus ce se va intimpla cu acel cheag. Posibil sa se remita sub tratament. Daca dupa un timp nu va dispare probabil va fi necesara operatia pentru extractia lui.

  4. Felicitarile mele,nu credeam ca voi avea nevoie vreo data de asemenea sfaturi dar nu se stie ziua ce-ti aduce iar la nevoie e bine sa citesti cazurile fiecaruia sa veizi unde te regasesti si ce e de facut.va multumesc de tot…………..

  5. Buna,as vrea sa stiu si parerea dv. chiar daca m-am consultat cu dr.chirurg si am facut ecografie de parti moi nu poate nimeni sa-si dea seama despre ce e vorba.fiul meu de 5 ani a facut o injectie cu ampicilina de un gram,s-a incordat f tare fiind dureroasa.pe loc dupa injectie s-a umflat fiind rosu si serul injectiei intr-un loc adunat dupa o jumatate de ora i-am pus gheata peste compresa sterila cu rivanol si a cedat roseala a ramas doar umflatura diminuata se simtea o intaritura doar in locul lungimii acului.dupa 9 zile nu am mai pus comprese si s-a format un nodul intarit cam de 4cm lung si dupa ecograf e la 1.6 cm adancime.nu stiu ce poate fii daa era flegmon cred ca izbucnea roseala in timpu itreruperii compreselor.dr ghirurg pediatrie mi-a recomandat gel hepathrombinsi sa revenim sa vedem efectele.e dureros doar la apasare in rest sare se joaca.doar e agitat si noaptea ii scade temperatura la 35 si transpiratie rece 3-4 haine schimbate pe seara.nu mi-a recomandat operatie inca deoarece are imunitatea scazuta si e in tratament pt imunitate cu First Defense.a trecut 3 saptamani de la injectie a avut tratament in branula 6 zile cu ampicilina 500 3 ori\zipe urma augumentin 3 zile.O fi vorba de un hematom……..si daca da ce e mai bine de facut.Va multumesc……

  6. Pt Anonim
    posibil ca acea umflatura sa fie un nodul care va dispare cu timpul. Oricum e bine sa mai treci pe la chirurg pt control. In principiu daca nodulul creste, devine fierbinte , pielea se inroseste e posibil sa fie abces. Dupa cum descrii tu , nu pare … dar in medicina orice e posibil chiar daca e putin probabil …

  7. buna fiul meu a luat o injectie intramusculara si pe loc s-a umflat inrosit dureroasa.i-am pus compresa cu rivanol si gheata 4 zile pe urma doar comprese 4 zile.l-a vazut un chirurg a spus ca crede ca muscgii perforati si dureaza vindecarea si sa nu-i mai pun comprese.acum ii o intaritura mai mare de vreo 3 cm nedureroasa nu e rosie;ce poate sa fie?va multumesc.a.r.sunt 2 saptamani de atunci

  8. Pt radu
    Teoretic e asa cum spui tu. Practic depinde foarte mult de pacient … de zona unde ii implinti acul … stii bine ca pe unii ii doare doar “ideea” de injectie si tipa chiar si daca nu ii intepi. Oricum durerea e cauzata mai ales de substanta injectata nu neaparat de intepatura in sine. Oricum eu zic sa testezi practic efectele metodei.

  9. D le doctor, am o curiozitate si cred ca numai d voastra ma puteti ajuta: odata strapunsa pielea pacientului credeti ca, daca as misca acul inainte si inapoi in muschiul acestuia, ar simti ca fac acest lucru si, mai ales, ar simti durere?
    Stiu ca durerea este peceputa de terminatiile nervoase din piele dar dupa ce trecem de piele?
    Va intreb acest lucru deoarece nu mi prea iese chestia cu ,,like a dart motion,, astfel incat as intra rapid in piele( sa cauzez putina durere) si apoi as intra usor in muschi( aici ma intreb daca doare), mai ales ca lucrez cu varstnicii care au muschiul mic si daca intru brusc dau de os mereu.
    As incerca pe mine dar…mi e prea frica de ace:(

  10. Pt Geanina
    Ce e in poza e deja “copt”. Poate fi vb de o faza de debut a infectiei.

  11. Deci nu seamana deloc cu poza de mai sus…doar ca doare…:( o sa mai vad maine cum mai sta treaba. Multumesc pentru raspunsul rapid si felicitari pentru blog…de cand l-am descoperit citesc intruna:) O seara buna!

  12. Pt Geanina
    Hmmm… mai ales faptul ca e cald ridica suspiciunea unui abces. e bine sa fii vazuta de un chirurg

  13. Buna seara!
    Vin si eu cu problema mea… dupa multi ani in care nu am mai facut injectii(cel putin 6) am facut incepand de saptamana trecuta si pana ieri gentamicina. In primul rand m-a durut ingrozitor:( , iar in al doilea rand m-am invinetit foarte tare. In partea dreapta sunt mult mai vanata decat in partea stanga si doare mult mai tare. Ma doare si cand merg, mai ales cand urc scarile, si parca la frig e si mai accentuata durerea. Cand urc scarile sau stau in frig parca ma pisca, sau ma inteapa mai bine zis. Am fost ieri la farmacie si mi-au dat un unguent pentru vanatai, Troxerutin MK, si in partea dreapta parca a inceput sa dispara vanataia. In schimb tot ma doare foarte tare, sunt mai calda si se simte de parca ar fi un nodul. Am motive sa ma ingrijorez? Toata lumea imi spune ca de la gentamicina asa doare, dar mi-e teama sa nu fie si altceva.
    Multumesc!

  14. super articol.ff educativ,detaliat,la obiect.chiar trebuie sa ii fac unei prietene 4 moldamine si nu eram ff sigura pe tehnica
    mersi.

  15. Pt Golden
    E mai bine s afie vazut de un medic. Sa nu fie o infectie locala

  16. buna ziua,
    baietelului meu i s-a facut aseara vaccinul pentaxim la 4 luni.azi am observat ca s-a inrosit locul unde a fost intepat si are un nodul destul de mare la picior.nu plange cand il ating, dar am observat ca tresare si-si retrage piciorusul.ce pot sa fac?multumesc

  17. Mi-am dat seama ,un lucru bun ca ai timp si noi pacientii virtuali …ma bucur cand se spune ca este OK (in general ma refer),esti un minunat !

  18. Pt Elena D
    MErci … oricum cea de acum e (deocamdata) usoara pentru ca uite am timp de net. Cel mai interesant a fost un caz cu 4 intoxicati cu monoxid de carbon, 2 copii si 2 adulti .. dar sint ok. ;)

  19. Multumesc oricum,garzi cat mai usoare.

  20. Pt Elena D
    Merci pt aprecieri :D dar din pacate nu te pot ajuta .. eventual dintre cititori poate sa ti se recomande cineva.

  21. Sa ne traiesti doctore,uite asa stau aici peste mari si tari in fiecare seara si citesc blogul tau pe care nu de mult l-am descoperit.In primavara o sa revin pe meleagurile mioritice si as vrea sa descopar un medic adevarat pentru operatie de varice.Daca ma poti indruma ….Multumesc !!.

  22. Pt K.
    Probabil e vorba de o iritatie a tesuturilor datorita acestei indroduceri bruste. Nu cred ca a fost vreun nerv prin zona, durerea ar fi mers pe picior. E prea devreme pentru a te gindi la simptomele uni abces. Poate era bine daca masai mai mult locul injectiei … si daca mergeai totusi pe mina femeilor ;) desi banuiesc ca nu ai avut de ales :(

  23. Pt andlovezn
    Pai se produce o infectie cam la adincimea la care a ajuns acul. Ca orice infectie se lasa cu puroi. Apare senzatie de tensiune , pulsatii, caldura .. durere. dupa citeva zile febra … tot tacimul. SI e o infectie destul de grava, crede-ma. DE fapt vezi si in poze …

  24. Buna ziua ! Mi-a fost facuta o injectie cu penicilina de catre un asistent medical. A injectat intreaga solutie timp de aproximativ 5 secunde, adica foarte rapid si m-a durut ingrozitor, ca la niciuna din celelalte injectii facute in zilele precedente. Au trecut 16 ore de atunci si durerea nu e deloc diminuata, asa cum se intampla pana acum, ci am senzatia ca ma doare chiar mai tare. Schiopatez de la durere. E posibil sa se fi intamplat ceva de la faptul ca a injectat solutia intr-un interval de timp prea scurt? Celelalte asistente o injectau in 10-20 secunde.
    Multumesc anticipat.

  25. si v as ruga sa mi explicati in ce consta abcesul?kum imi pot da seama k despre asta e vorba?

  26. Pt theo
    Daca furnicaturile persista e posibil nu neaparat sa ii fi atins nervul (daca i-l taiai.. sau sectionai ar fi paralizat sau ar fi fost oricum o durere mult mai mare) ci sa il fiiritat injectind substanta in apropierea lui. Poate ca pe masura ce substanta se absoarbe simptomele sa dispara. Oricum si de la o asemenea iritare poate sa ramina cu probleme. Si infectia intra in discutie daca simte caldura .. sa inroseste locul … Eu zic sa nu mai incerci iar daca simptomele nu se amelioreaza in 1-2 zile sa mergi cu el la un neurolog

  27. Pt andlovezn
    Posibil ca fata a nimerit un vas de singe mai mic , de unde si invinetirea. Complicatia cea mai grava, abcesul, va apare (daca va apare) in citeva zile. Eu totusi te sfatuiesc sa apelezi la cineva din domeniu.

  28. buna ziua, as avea nevoie de o parere. am 10 injectii intramusculare de facut, primele 3 injectii mi le a facut un baiat care avea experienta, ma durea piciorul foarte tare nici nu puteam merge, iar intr o seara nu a mai putut ajunge sa mi o faca si am rugat o pe prietena mea sa mi o faca , la a doua injectie facuta de ea mi a s a invinetit locul unde a facut si ma dor oarecum fesele, ea nu are experienta . este ceva grav,?

  29. buna ziua d-nle doctor.
    Am facut o injectie sotului meu cu alflutop,in urma careia acuza dureri de la fesa in jos pe picior,inclusiv amorteli ale piciorului.
    Mai rau e ca zc ca il doare si spatele in partea de jos,la coloana.
    Precizez ca nu are noduli,nu are locul vanat…etc
    Posibil sa-i fii atins vre-un nerv?
    Va rog ,ajutati-ma ptr ca mi-este teama.
    Cu respect,va multumesc.

  30. O minuscula precizare, domnule doctor! Nu este obligatoriu sa fii medic pentru a avea de-a face cu funduletele asistentelor! :))

  31. Pt Dana
    Depinde de locul unde e facuta injectia .. de densitatea receptorilor durerosi .. pina la urma toti oamneii au deosebiri mai mult sau mai putin pronuntate dr-stg.
    E important si daca si cit timpo masezi locul injectiei im. Daca masezi mai mut timp sansele de formare a noodulilor scad pt ca substanta se imprastie mai bine
    Si nu in ltimul rind conteaza si cine face injectie. Unii au mina mai usoara, altii mai grea …

  32. am facut si eu gentamicina si am 2 noduli care ma dor cand ii ating.Am o intrebare: de ce in fesa dreapta ma dor injectiile cumplit si in aia stanga acceptabil? nu inteleg.de ce la gentamicina se fac nodulii,cu toate ca am masat si am pus compresa cu apa rece si cartof si sare grunjoasa.nu inteleg.va multumesc.

  33. super articol.sa traiesti dl dr.

  34. mda..mai traiesc,putin,putin…citesc si ma minunez cat de schizo,sado pot fi,imi sochez familia anual cu acest obicei,fac eu singura vaccinuri(il alerg si pe frati-miu prin casa cu seringa,hihi,m-a parat la psihologul liceului ca ii marchez negativ copilaria,si fac experiente pe el de cand era mic)..am scapat de data asta..mersi de raspuns !

  35. Pt Ana
    Imi pare rau pt intirziere … daca mai citesti inca inseamnaca nu ai patit nimic. Era riscul de a face un soc anafilactic la proteinele din vaccin. Dar ai scapat probabil ;)

  36. craciun fericit ! grozav de inspaimantator articolul…fara gluma! bantuind eu pe net,azi in ziua intai de craciun,poi cum de ce ?pt ca mi-am facut singura un vaccin si voiam sa aflu de eventualele complicatii ,dau de articolul d-voastra doctore…desi imi fac singura de ceva ani vaccinurile antigripale,nu am avut probl..pana azi. Cunostinte elementare,gen scos aerul din seringa,dezinfectare,etc am,dar azi grabita fiind,nu am mai facut proba vasului de sange,nu am tras de piston sa verific,am injectat i.m. si am apasat pistonul , cand am tras acul afara a tasnit efectiv sangele,deci mi-am facut vaccinul antigripal intravenos???dupa cantitatea de sange,clar am nimerit un vas!acum,a trecut o ora deja,si astept eventuale reactii adverse,dar asa de curiozitate tardiva,ce as putea pati?groaza a pus stapanire pe mine,simt ca Grinci mi-a furat craciunul!da,da Grinci exista ! Craciun Fericit!

  37. Pt Elena
    Astept mosul .. sau moasa ;) cu sacul :D

  38. Felicitari,felicitari,felicitari pentru tot ce faceti,am stat cateva ore nemiscata sa citesc blogul dv.O sa revin cu intrebari ca am …un sac!!

  39. Pt mikeivl
    Depined .. daca sint abcese sau noduli, nu e totuna Abcesele dor, sint calde, pielea e rosie. In acest caz trebui esa mergi rapid la chirurgie pentru ca trebuie incizate, altfel nu trec chiar se agraveaza
    Nodulii nu dor, nu sint rosii .. .odar se simt sub piele si , in principiu, dispar cu timpul. Mai ales daca sint mici

  40. Pai ssa inteleg ca se umfla pielea acolo? Inseamna ca s-a spart vena si trebui epusa alta branula. Daca nu intra medicamnetul pe branula inseamna ca s-a infundat (branula) cu un cheag de singe si trebui einlocuita

  41. interesant articolul…mie nu mi e deloc frica,insa cand i am pus o branula tatalui meu am constatat cu stupoare ca a fost degeab.,cand sa dau medicamentul pe capacel,nu se putea absorbi deloc…d c?a fost o greseala?

  42. buna seara domunle doctor,
    as dori sa stiu cat de grave sunt aceste abcese?am facut in urma cu 2 saptamani 10 injectii cu gentamicina in ambele fese si am ramas cu 2 abcese micute si usor dureroase la atingere!cum as putea sa scap de el pentru ca nu sunt confortabile deloc si ma si sperie un pic!
    va multumesc!
    cu stima,
    mihaela i

  43. Banuiesc ca te referi la montarea unei branule/flexule.
    Sint o multime de filmulete pe youtube .. uite aici unul. Nu are de ce sa iti fie frica … in principiu nu poti sa faci rau … oricum o intramusculara prost facuta poate da complicatii mult mai grave decit o vena sparta. E greu de explicat asa .. fara imagini, dar sa stii ca eu una din manevrele cele mai importante pe care trebuie sa le stii ca asistenta. Pentru ca in caz de urgenta primul lucru care il zbiara dr la tine este VREAU LINIE Si se refera la linie venoasa nu la altceva. Cei mai multi ;)

  44. buna…fac asistenta medicala momentan ,si imi e frica sa pun cateter….adica inca nu am indraznit…..care e tehnica(cum se pune) si ce complicatii pot aparea?

  45. fffff bun articolul!….felicitari d-le dr!

  46. Pai singele in orice vas are o anumita presiune cu care circula. Ca si apa din conducte. La unii presiunea asta e mai mare .. la alta mai mica. Da aceea la unii tisneste iar la altii nu

  47. multumesc…

  48. buna…..am o intrebare…de ce”pufneste” sangele din vena cand se face o intravenoasa? i sa intamplat tatalui meu..:( si care este regula?

  49. Depinde cit de “oblic” il baga. Si de regiunea in care e facuta injectia. Uneori prin “oblicitate” se incearca sa se evite un nodul … sau poate ca la prima incercare a intrat intr-un vas si apoi a inclinat acul pt a il evita.

  50. buna….am vazut la unele persoane ca introduc acul la o intramusculara drept si la alte persoane in parti ,adica nu drept…care este varianta corecta?s au cum este mai bine?

  51. multumesc foarte mult!

  52. Pai daca nu mai e fierbinte si a trecut … inseamna ca e bine. Vorba aia, totul e bine cind se termina cu bine

  53. Nu e normal. Probabil a iesit singe pe linga vena (ai frecat acolo dupa ce s-a scos acul) iar miine o sa fie vinat

  54. va multumesc pentru raspunsul trecut.

  55. a trecut ceva timp de cind mi-am pus aloe si nu mai simt nodul,nu ma doare si nici nu e fierbinte…credeti ca a trecut?

  56. buna…..spune mi te rog la o intravenoasa e normal s ase umfle in locul intepaturii?

  57. Pt Malvina
    Paralizia cum o numesti tu se “simte” imediat. Din cite imi dscrii tu adica un nodul “fierbinte” si, banuiesc eu . niste furnicaturi care au aparut mai tirziu decit momentul injectarii, am impreia ca e vb de un abces. Eu zic sa mergi cit poti de repede la medic… pin atunci ia un antibiotic.

  58. vreau sa intreb daca paralizia asta de picior se simte indata sau dupa ceva timp?
    si cum sa imprastii nodulul?dupa injectare
    nodulul e fierbinte si i-am pus un o coaja de aloe poate trece…e bine?

  59. bravo..domn. doctor..

  60. frumoasa abordare ,pe intelesul tuturor

  61. pai e posibil sa fie un flegmon.Mergi cit mai repede cu ea la un chirurg.

  62. buna ziua,iam facut mamei mele o injectie in fund cu algifen mentionez ca nu iam mai facut pana acum cu algifen si ca am facut injectii multe pana acum.problema e ca a facut un nodul mare si rosu si o doare tare.ce e de facut?

  63. Pt Adriana
    Scuze de intirziere
    1. Nodulii se formeaza mai ales daca substanta injectata nu se absoarbe complet. E bine ca DUPA injectare sa masezi bine zona pentru ca substanta sa se imprastie cit de cit
    2. Nu atit ca dor mai tare dar eventuali noduli formati acolo ar fi mult mai inestetici decit ci care sau format in fesa …

  64. Va rog frumos,drweather,am doua intrebari:1.Nodulii se mai pot forma si din cauza ca incordez muschiul in timpul injectiei? 2.Injectiile cu penicilina dor mai tare in muschiul de la mana/picior?(Acum mi le face in fund,dar pentru ca ma cam zbantui,am fost amenintata ca o sa vad eu atunci cand mi le va face in mana sau in picior!!!).Va multumesc!

  65. Pt George
    Depinde de cantitatea de aer. Daca e f putin se poate resorbi.

  66. Buna seara. Foarte bine realizat articolul. Multumim!
    As avea totusi o intrebare: daca la o injectie im intra si aer, ce se intampla?

  67. Pt Edita
    Pai nu are de unde sa intre aer … pt ca in muschi nu e aer ;) . Ar intra aer doar dac acul nu e bine introdus in seringa si aerul ar intra pe la baza lui, din exterior

  68. eu sunt nedumerita atunci cand se da ij. intramusculara cand se introduce acul in locul de electie se tage putin pistonul seringi pt. verificare atnci nu inta aer ?

  69. Mersi mult,pana la urma i-a fost adm in coapsa si a fost ok.

  70. Aoleeeeeeuuuu. M-am speriat de-a binelea. De ceva vreme (cativa ani) imi fac de unu’ singur antiinflamatoare (diclofenac, ketonal) in fund bagand acul unde nimeresc, ca tot nu conteaza. Dar aici vad ca de fapt conteaza. Se pare ca am avut noroc ca nu s-a intamplat nimic rau pana acum sinoroc ca am gasit situl asta. Multumesc.

  71. se poate muri din cauza unei injectii? am facut o injectie intramusculara cu metotrexat unei persoane si i s-a facut rau.. dar dupa cateva ore. care sunt riscurile unei astfel de injectii. va rog frumos astept un raspuns urgent:|

  72. Pt. Mirela
    In principiu trebuie facuta intr-un loc unde exista masa musculara. Nu stiu daca mama ta are suficienta masa musculara la nivelul coapsei. Pina la urma cu toara circulatia deficitara la niv. fesei, posibil sa fie singurul loc bun (faptul ca e paralizata pe acea parte nu inseamna neaparat ca circ e deficitara – paralizia a fost cauzata de o circulatie deficitara la niv. creierului nu a intregii jumatati de corp)

  73. drweather please raspunde-mi si mie,mama mea e paralizata pe dreapta,de o luna face streptomicina in fesa stg,deja e ”varza”,in fesa dr nu se poate adm.ca nu e circulatia buna,vreau sa stiu daca se poate da in picior,daca e ok,ca saraca nu mai rezista in fesa,are noduli si e fff sensibila.mersi mult

  74. Durere … plus ca e posibil ca substanta sa nu se absoarba si sa se mareasca nodulul

  75. Ce se intampla daca nimeresti sa faci injectie in locul unui nodul?

  76. Da de unde, era el “bine” pregatit ;) ;))

  77. Scze kristina .. nu am luat-o de gluma dar cred ca am ratacit pe undeva raspunsul. Sau poate am asteptat sa vad daca mai traiesti :D
    Stai linistita, nu se intimpla nimic. Aerul acela se va absorbi oricum in tesutul grasos din zona. Un volum asa mic de aer chiar si in vena daca e injectat nu produce ceva rau.

  78. ah,revin cu intrebarea despre injectia cu ……………………aer,cu tot!!!!! si nu,nu e gluma!!!!!!!!!

  79. poate baiatul se uita mai mult la tine decit la mamaie ;)

  80. Unde erati domnule doctor acum cativa ani cand alerga doamna asistenta dupa mine sa-mi faca penicilina, si nu numai, dar stiu ca asta durea in draci, scuzati expresia??poate daca mi se citea un articol de genu, stateam si eu locului:)).
    Acum, cu riscul de a capata n injuraturi, eu prefer cateva zile de injectii decat sa iau pastile, alea dor putin, si gata,pe cand pastilele ( in cazul unei raceli,) iti fac ” gaurele” in stomac :D, da totusi, prefer o doamna asistenta, chiar daca am “nefericita” sansa sa dau peste vre-un asistent tinerel, tras ca prin inel .
    Mi-am adus aminte de o intamplare, la mamaia la tara , a fost repartizat un asistent ( avea in jur de 24/25 ani), si a trebuit sa faca mamaia cateva zile de Polidin, toate bune si frumoase, se pregateste sa faca injectia, cand colo stupoare, nu a introdus acul nici jumate, l-am intrebat motivul, s-a uitat” chioras” la mine si mi-a zis , ceva in genu, ce ma cred mai desteapta eu ca el, ca ce, el a invatat carte, si i-am zs si eu( atunci aveam 19 ani, si se pare ca l-am jignit) : Pai, poti sa ai 10 facultati si sa scrie prost pe fruntea ta…si sa citesti 1000 carti dar sa nu intelegi 10 fraze, acum ziceti dumneavoastra daca l-am jignit, am dat si eu o replica, “nevinovata”, ehhh… complicate si injectiile astea.
    O zi buna!

  81. ce se intampla daca se face o injectie in umar(vaccin),cu seringa preumpluta,dar nu s-a scos aerul?!
    multumesc

  82. Stringerea pielii e alta mincare de peste. E vorba de injecte intradermica (vaccin … antitetanos) si NU de intramusculara. De aia nu doare. Nu poti face penicilina de pilda intradermic. Ori piafen
    Cit despre disputa steril/nesteril …daca “bataia” e chiar in locul unde se face intepatura, clar, nu e igienic. Dar cei mai multi (multe… ) te bat intr-un loc, la deruta, si baga acul ceva mai incolo, caz in care NU se produce vreo desterilizare
    cit despre cea mai nedureroasa injectie … in mod cert e aia pe care nu o faci ;)

  83. Mai am o nelamurire cu privire la bataia cu pumnul sau cu palma care se aplica uneori inainte de inpunsatura de la injectie, pentru a reduce din durere. Am inteles ca este contraindicata d. p. d. v. igienic. Personal mi-au fost facute injectii dupa mai multe metode: cu acul detasat, cu “bataie” cu palma sau cu pumnul, cu strangerea pielii, sau chiar cu inpunsatura simpla fara nici o bataie sau strangere de piele. In afara de cazul metodei cu acul detasat cand nu am simtit deloc impunsatura, am observat ca durerea este determinata de viteza de introducere a acului. Daca acul este introdus repede nu simti decat o usoara durere sau mai precis o senzatie de durere, incat nici nu poti sa-ti dai seama daca asistenta te-a impuns sau doar s-a jucat. Asta chiar in cazul unei injectii cu inpunsatura simpla fara nici o “bataie” sau altele. In schimb daca acul a fost introdus incet, tot a durut, cu toate “bataile” asistentei. Metoda cu strangerea pielii a fost cea mai lipsita de durere la intepare dupa cea cu acul detasat.

  84. Nu e nici un pericol, e o metoda “clasica” de a face injectii. Chiar daca intra o cantitate infima de aer aceasta se “dizolva” in substanta injectata. Daca ar fi sa iti fie teama de ceva mai degraba de microbii din acea cantitate de aer desi si acestia sint in cantitate nesemnificativa. Dar tocmai datorita acestui fapt nu se mai prea face injectia cu ac detasat

  85. Persoana care imi face de obicei injectii le face cu acul detasat, adica infinge acul dupa cateva batai si ataseaza seringa dupa. Nu simti deloc impunsatura. Eu insa am o teama ca ar putea sa fie injectat si aer. Care este pericolul? Este unul real sau doar o teama de a mea?

  86. frumoasa abordare,te invita sa citesti tot

  87. Tare ma tem ca e abcesul ala fesier de care am scris pe la finalul articolului. Mergi repede la chirurgie pina nu o sa fie mai rau, ca nu se vindeca de la sine

  88. de o saptamana mi-am facut singura o injectie de gentamicina in picior si am simtit o fierbinteala de atunci am durere,ca arde locul si ma inteapa uschiul la picior chiar am impresia ca s-a facut mai rigid si nu stiu de la ce .vreau sa mai precizez ca injectia mi-am facuto cu ac de la seringa pentru insulina . va rog sa-mi raspundeti.multumesc

  89. Un strop, doi, nu e o tragedie
    Dar sa se formeze un hematom la locul injectiei NU

  90. Buna!Este normal sa curga sage dupa o I.M.??Multumesc :)

  91. Ma bucur pentru aprecierile tale.Din nefericire virtejul asta ametitor in care traim si ca oameni nu numai ca medici ne face de multe ori sa uitam cine sintem de fapt.Eu am avantajul asta de a trai la “capat de lume” (stii zicala aia care spune ca “daca vrei sa iti mearga bine sa te pui la mijloc de masa si la capat de lume”) si de aici am tot timpul sa stau de vorba cu oameni si nu cu pacienti.Din pacate astazi asemenea locuri sint considerate atit de medici cit si de pacienti ca fiind lipsite de performanţă.Pe drept …. pe nedrept … ce de obicei adevarul e pe undeva pe la mijloc.

  92. da…… e adevarat ca va invata mai multe la lectia IM si IV , imi amintesc cand am invatat ”sa luam sange” si la inceput ne luam intre noi , binenteles in prezenta ”coordonatoarei”…….. ceea ce vroiam sa zic , este ca mi-ar fi placut foarte tare sa lucrez ca asistenta ,impreuna cu un medic precum ”drweather” si cand noi personalul medical laudam acest medic, e pentru ca multi dintre noi am vrea sa se schimbe ceva in sistem si am avea multa nevoie in primul rand de ” Oameni-Medici ” precum ”drw….” astfel comunicarea intre medic si pacient sa fie exact ca aici , pe intelesul oricui si apoi sunt sigura ca orice asistent ar avea placearea sa lucreze impreuna cu un astfel de medic , si sigur orice alt medic ar fi incantat sa aiba asa colegi …. astfel toata lumea ar fi multumita, dar cum a zis dr… ”… vezi ca nu totul în viaţă merge fără durere.”…Sincer, sunt mandra cand vad medici ce nu au uitat ca in primul rand, sunt OAMENI . Felicitari drweather.

  93. Multa bafta … si mai ales rabdare.
    Oricum articolul am incercat sa il scriu vazut prin ochii pacientului.Ca profesionista va rebui sa stii mult mai multe

  94. Sunt eleva la scoala postliceala sanitara,sper sa devin o buna asistenta,am luat aminte la complicatiile unei i.m facuta gresit,domnu doctor.Multumesc frumos!

  95. Aici aiperfecta dreptate siuneori ii inteleg pe cei care prefera sa stea acasa pin ace boala ajunge in faze depasite. Au preferat sa traiasca fericiti cu iluzia sanatatii decit sa sufere cu certitudinea bolii …

  96. Felicitari Domn Doctor pentru asa o abordare! Desi uneori e bine sa nu stii si sa nu te aprofundezi ca sa fie somnul mai linsitit…la nevoie sunt utile informatiile pe care le impartasiti cu toata lumea!

  97. mi-a fost util

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 407 other followers

%d bloggers like this: