Mircea Eliade si drogurile

Mircea Eliade – una din personalitatile romanesti cele mai cunoscute in lume.Dar ca orice alta mare personalitate,ascunde in complexitatea ei multe taine.Ca nu le ascunde foarte bine ci lasa sa se intrevada unele aspecte mai putin „ortodoxe” puteti afla pa larg intr-un articol din revista 22 depre relatiile lui Mircea Eliade cu drogurile.Relatii nu doar teoretice…
Nu doar ca o scuza a marelui istoric al religiilor,iata mai jos o enumerare a citorva celebritati care au facut cunostinta cu drogurile mai mult sau mai putin in scop experimental…

  • 1883 Sigmund Freud descrie experientele sale cu cocaina
  • 1929 dr. Nicolae Leon  – testeaza pe el insusi Maselarita
  • 1932 neurologul Gheorghe Marinescu experimenteaza mescalina pe voluntari
  • 1949 psihiatrul Eduard Pamfil se autointoxica uc aceeasi mescalina in scop experimental

Iar acum sa il urmarim pe Eliade in trei etape ale tineretii lui. Pe el si drogurile care l-au insotit…

1929. Calcutta. Eliade la 22 de ani

Locuia la Calcutta in pensiunea Perris.Tinar,desigur curios,participa la experiente initiatice  „in grup”  care includeau consum de opiu.Iata citeva citate din memoriile lui Eliade edificatoare …

Intr-o pagina din  „Memorii”  referitoare la acea perioada, Eliade scrie:  „A fost o saptamana ciudata, in care am intalnit tot felul de necunoscuti si necunoscute. Odata, cu un asemenea grup, am intrat intr-o casa din China Town, unde se putea fuma opium pe o suma modesta. Am descoperit ca chiar si d-l Perris isi ingaduia la rastimpuri o asemenea fantezie. (…) Ne intorceam acasa spre dimineata. In masina, una din fete (…) imi atragea din nou atentia sa nu cumva sa spun unde am fost, sa spun doar ca am petrecut cu prietenii intr-un bar din China Town. Amintirile mele erau, de altfel, destul de tulburi. Nu puteam distinge intotdeauna ceea ce mi se intamplase cu adevarat, de ceea ce imi inchipuiam (…). Eram istovit, imi simteam capul greu, pleoapele grele, ca de plumb. (…) Incercam sa le conving [pe gazde] ca oboseala se datora unui pahar de whisky baut pe nerasuflate. Poate era adevarat, dar asta nu explica starea de semi-inconstienta si fantezie in care ma aflam aproape tot timpul. Simteam ca se intamplase ceva cu mine, dar nu izbuteam sa-mi amintesc exact ce”.

eliade

In „Jurnalul indian”  , Eliade descrie cateva dintre experientele sale  „Simteam o pofta nebuna sa las cartile si sa fumez opium. Dar nu din pricina cartilor. M-as fi intors, apoi, la ele. Ceea ce pierdeam eu nu erau functiunile mele spirituale – ci semnificatia lor”. Intr-o alta nota din jurnal, la sfarsitul aceluiasi an, Eliade relateaza o scena erotica pe care a avut-o intr-o incapere de fumat opiu din China Town, asta dupa ce achitase doza de narcotic. Prin toamna lui 1931, inainte de a pleca din India, Eliade rememoreaza vitejiile sale erotico-narcotice din anul 1929: „Ideea extraordinara ce mi-o faceam despre mine pentru ca cinam la Nanking, in plin oras chinezesc, si puteam fuma, daca voiam, oricat opium as fi cerut„.

1930-1931. Rishikesh (nordul Indiei). Eliade la 24 de ani

Eliade isi face ucenicia pe linga un indian batrin care „ingrijea si culegea plante medicinale”

In volumul de Calatorii prin India Eliade a descris mai multe plante cu proprietati medicinale si halucinogene din gradina brahmacarinului nepalez, inclusiv „o specie de cannabis care produce o intoxicatie asemenea opiului”. „Multe din plantele culese – marturiseste Eliade – le-am experimentat fie personal, fie in spitalul din Laksmanjula”. Printre alte plante psihotrope, langa coliba sihastrului nepalez cresteau mai multe „tufe de bhang” (Cannabis indica), „ale caror frunze – scrie Eliade – fierte sau fumate intr-o huka de lemn [ = un fel de narghilea] produc o toropeala mult gustata de sādhus, caci se spune ca faciliteaza concentrarea mentala si clarifica meditatia”

Aceste pagini din volumul  India sunt interesante si pentru faptul ca Eliade a incearcat sa descrie starile mentale prin care a trecut in timpul narcozei: „Odata am fumat bhang si imi amintesc ca am avut o noapte vertiginoasa, caci sensul spatiului se deplasase si ma simteam atat de usor, incat de cate ori voiam sa ma intorc pe o parte, cadeam din pat… [ Planta] bhang are o curioasa insusire de a concentra si adanci gandul, orice gand care domina constiinta in momentul intoxicarii. Fireste, daca e un gind religios – cum se presupune – meditatia e perfecta. Imi amintesc, insa, ca avusesem in acea seara o discutie literara cu un vizitator in ashram si noaptea mea a fost plina de cosmare”.

1941-1945. Lisabona. Eliade la 36 de ani

O perioada complicata pe ntru Mircea Eliade.Fan declarat al fascismului si implicit al lui Hitler asista la declinul si prabusirea aceste utopii.In plus in 1944 isi pierde sotia,pe Nina. Deja incepe sa sufere de depresie,tratamentul incluzind medicamente „la moda”  in acele timpuri intre care Pervitin.Iata mai jos citeva fragmente edificatoare din „Jurnalul purtughez” :mircea-eliade-1

La 14 mai 1943, Eliade se simtea posedat de  Le démon de Midi, vorbind despre o nenumita „otrava”, „care va sfarsi prin a ma ucide”. Si asta „pentru ca neurastenia care ma ameninta nu se poate rezolva in nici un fel”. La 11 septembrie 1944, Eliade se percepea „complet intoxicat”, dar nu era in stare sa divulge detaliile situatiei dramatice prin care trecea: „Complet intoxicat. Nu am curajul sa scriu aici tot ce se intampla cu mine. Sper sa ma salvez! Nu este numai o neurastenie sau un surmenaj, cum credeam. Este, pur si simplu, o intunecare a mintii”. Peste doar cateva zile, in urma unui „nou atac de nervi”, Eliade pleca in oras sa-si caute „cu desperare terapeutice”. De data aceasta substantele psiho-terapeutice sunt amintite, dar nu si numite. Dar nici dozele de droguri administrate nu isi mai fac efectul. „Cred ca, in afara de Maica Domnului, nu e nimic de sperat. Mi-e bolnava mintea.” Singurele efecte par a fi cele secundare: intoxicare, ulcer, vagotonie, dar si „teribile pofte” erotice.

Astazi – scrie Eliade la 4 martie 1945 -, am avut cea mai teribila criza de la plecarea [ = moartea] Ninei. Am adormit tarziu, pe la 3 dimineata, si m-am trezit la 6, convulsionat de o infinita desperare, la care se adauga neurastenia mea obisnuita; intre 6 si 7 dimineata, am incercat zadarnic sa ma linistesc, luand doze masive de Passiflorina. Deznadajduit, plangeam – aratandu-ma Ninei: «Uite in ce hal am ajuns! Uite ce-au ajuns bietii mei nervi!».”

„De cateva zile – nota in jurnal la 5 mai 1945 -, nu ma pot mentine intr-o stare acceptabila oamenilor din jurul meu decat luand doua-trei pastile de Pervitin. Am luat si azi-dimineata.” Si apoi, la 6 mai: „Nu voiam sa stric petrecerea prin melancolia mea. Am luat Pervitin, am baut sampanie si am redevenit cel din zilele bune, vesel si «inteligent»”. Nota din jurnal de peste cateva zile (10 mai 1945) este mai grava: „Criza de nervi continua. Ma tin numai cu Pervitin”. Intamplator sau nu, erau chiar zilele anterioare si posterioare capitularii Germaniei naziste.

Passiflora e o substanta asemenatoare morfinei ce se afla in planta cu acelasi nume.Iar Pervitin-ul e un medicament la moda in acea vreme utilizat inclusiv de catre armata germana in timpul Blitz-kriegului.Puteti citi aici detalii interesante despre Pervitin

Daca vreti sa cititi mai multe urmariti un fragment dintr-o carte aflata sub tipar la Ed.  Polirom: Andrei Oisteanu, Religie, politica si mit publicat aici

9 Răspunsuri

  1. Da,desi sunt atat de aproape de noi,sunt…atat de departe…

  2. Da, Adriana, Eliade e unul din titanii care desi sint atit de aproape de noi , avem impresia ca sint din alta lume

  3. Prima carte de Mircea Eliade,care mi-a cazut in mana a fost „Oceanografie”.Nu am inteles-o din prima…aveam vreo 12 ani.A urmat „Maitreyi”,un roman mult mai cutremurator…decat replica ”Dragostea nu moare”.Despre „Huliganii” vreau sa spun ca,m-a dus intr-o alta lume…,de fapt,ca si celelalte opere.Fascinante!Asa cum am spus de mai multe ori,nu cred ca,se va mai naste in curand,la noi in tara,un om ca Mircea Eliade…Personal,am un regret etern,pentru faptul ca nu l-am intalnit…
    „De aceea spuneam la inceput ca zonele cele mai putin luminate se intalnesc in insasi propria lor lumina.” (Mircea Eliade,”Oceanografie”)

  4. Pt Nicu
    Pina la urma toate geniile au avut si parti mai intunecate .. nu neaparat negative cit mai degraba ascunse. Si astea fac parte din pitorescul si misterul acestor oamneni

  5. Nu schimba cu nimic aprecierea mea , despre M.Eliade.
    La tiganci si proza lui fantastica nu au egal.

  6. M-am legat strict de consumul de opiacee. Îmi pare rau, dar chiar nu pot fi de acord cu asta.În rest, no comment despre Mircea Eliade!Si cand am zis psihiatrie,nu am zis-o neaparat in sens negativ pentru ca adevaratele cazuri de internare nu se afla acolo din pacate!Si asta chair e un domeniu super misto…

  7. poate, cine stie, ne ies „balivernele” din cap, si mergem cu totii la servici, fara sa mai scriem/facem nimic!!! muri-ar partidu’ asta din capul nostru odata….. L.I.B.E.R.T.A.T.E.!!!!

  8. ce preselectie…ce vizite la „psihiatrie” ?!!!? asta e mersul firesc al lucrurilor! poate ar trebui sa ne internam la psihiatrie pentru orice fel de idee inteligenta/iesita din comun, nu? sa fim toti la fel, si sa consumam acelasi fel de mancare si vesnicul alcool si tigari, atunci am fi „normali”, nu-i asa? atunci n-ar mai fi „ciudat” !

  9. Ciudat cum toti cei care au avut ceva de zis…au sau ar fi trebuit sa aiba ceva vizite la psihiatrie!Si totusi sunt oameni fascinanti..interesant aspectul…cred ca ar trebuie facuta un fel de preselectie la psihiatrie..poate, cine stie?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: